Cele 2 Porunci cele mai mari
Matei 22:36 "Învățătorule, care este cea mai mare poruncă în lege?" Isus ia spus: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta. porunca cea mare, iar a doua este ca și cum o vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți ".
MATTHEW 22: 34-46
Isus a arătat că toate legile Vechiului Testament au fost concepute pentru a ne instrui cum să iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe alții. De aceea, cele două comenzi care au fost direct tratate cu iubirea lui Dumnezeu și a celorlalți (Lev. 19:18 și Dt 6: 5) au fost cele mai importante.
Liderii religioși au devenit atât de obsedați de păstrarea tuturor detaliilor minore ale legii, încât au pierdut din vedere scopul final. Ei nu i-au iubit nici pe Dumnezeu, nici pe semenii lor, dar ei au crezut că ei păzesc legea.
Același lucru se întâmplă astăzi. Unele dintre cele mai cruciale acte ale oamenilor față de semenii lor au fost făcute în numele Domnului de către oameni care credeau că apără poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă încalcăm una dintre cele două mari porunci într-un efort de a impune o altă poruncă, atunci aplicăm greșit Cuvântul lui Dumnezeu așa cum au făcut acești evrei religioși.
Legea din Vechiul Testament și conceptul de har al Noului Testament îi obligă pe bărbați în același scop, adică să-L iubească pe Dumnezeu și pe semenii lor. Cu toate acestea, motivațiile în acest sens sunt diferite. Legea Vechiului Testament ia motivat pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu și pe semenii lor prin frica de pedeapsă, dacă nu și-au respectat. Conceptul Noului Testament al harului dă oamenilor un fel de dragoste care este necondiționată și le spune celorlalți să iubească pe alții așa cum sunt iubiți.
Este posibil să arătați acțiunile de sfințenie, dar nu iubiți pe Dumnezeu. Este imposibil ca dragostea lui Dumnezeu să nu producă sfințenie. Sfințenia este un fruct și nu o rădăcină a iubirii lui Dumnezeu
Matei 22:36 "Învățătorule, care este cea mai mare poruncă în lege?" Isus ia spus: "Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta. porunca cea mare, iar a doua este ca și cum o vei iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți ".
MATTHEW 22: 34-46
Isus a arătat că toate legile Vechiului Testament au fost concepute pentru a ne instrui cum să iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe alții. De aceea, cele două comenzi care au fost direct tratate cu iubirea lui Dumnezeu și a celorlalți (Lev. 19:18 și Dt 6: 5) au fost cele mai importante.
Liderii religioși au devenit atât de obsedați de păstrarea tuturor detaliilor minore ale legii, încât au pierdut din vedere scopul final. Ei nu i-au iubit nici pe Dumnezeu, nici pe semenii lor, dar ei au crezut că ei păzesc legea.
Același lucru se întâmplă astăzi. Unele dintre cele mai cruciale acte ale oamenilor față de semenii lor au fost făcute în numele Domnului de către oameni care credeau că apără poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă încalcăm una dintre cele două mari porunci într-un efort de a impune o altă poruncă, atunci aplicăm greșit Cuvântul lui Dumnezeu așa cum au făcut acești evrei religioși.
Legea din Vechiul Testament și conceptul de har al Noului Testament îi obligă pe bărbați în același scop, adică să-L iubească pe Dumnezeu și pe semenii lor. Cu toate acestea, motivațiile în acest sens sunt diferite. Legea Vechiului Testament ia motivat pe oameni să-L iubească pe Dumnezeu și pe semenii lor prin frica de pedeapsă, dacă nu și-au respectat. Conceptul Noului Testament al harului dă oamenilor un fel de dragoste care este necondiționată și le spune celorlalți să iubească pe alții așa cum sunt iubiți.
Este posibil să arătați acțiunile de sfințenie, dar nu iubiți pe Dumnezeu. Este imposibil ca dragostea lui Dumnezeu să nu producă sfințenie. Sfințenia este un fruct și nu o rădăcină a iubirii lui Dumnezeu
No comments:
Post a Comment